O veste foarte buna pentru cei care calatoresc prin Europa este ca incepand cu data de 15 iunie 2017 tarifele de roaming au fost eliminate pentru tarile membre UE si cele trei tari care fac parte din SEE (Spatiul Economic European), adica Norvegia, Islanda si Liechtenstein. Aceasta actiune a uniunii Europene se numeste “Roam like at home” si permite pe scurt folosirea minutelor, SMS-urilor si datelor incluse in planul tarifar national si atunci cand te afli in roaming, fara costuri suplimentare.
In realitate lucrurile sunt putin mai complicate decat par la prima vedere, in special atunci cand vorbim de trasferurile de date, poate cea mai importanta partea a unui abonament de telefonie in ziua de azi. Din fericire ANCOM, Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii a pus la punct un foarte bun ghid informativ in acest sens.
Desi foarte cuprinzator, ghidul este destul de stufos, asa ca mi-am propus ca in articolul de fata sa incerc sa sumarizez cele mai importante puncte care guverneaza felul in care vei fi taxat in regim de roaming atunci cand calatoresti in UE si SEE.
Informatii actualizate gasesti si pe site-ul Europa.eu, in categoria Telecomunicatii si Internet, atat in limba engleza cat si in limba romana. Sa incepem insa cu inceputul:
Ce reprezinta conceptul “Roam like at home”?
Ideea din spatele Roam like at home este de a oferi cetatenilor Uniunii Europene posibilitatea de a-si folosi telefonul mobil fara restrictii atunci cand calatoresc ocazional in spatiul european. Tariferele sunt deja reglementate de cativa ani buni, fiind in cadere libera, insa abia incepand cu 15 iunie 2017 ele sunt eliminate complet.